il sole del sud - CAMPANIA

pizza…cea ma buna pizza, veselie, muzica, haos, Vezuviu, sosele spectaculoase, leandrii, case albe, republica marinara, oras-stup, Faraglioni, rasfat, lamai, limoncello, ape termale

Din prima clipa cand am vazut zona de coasta dintre Sorrento si Salerno, am simtit ca locul asta este cel la care am visat de fiecara data cand mi-am dorit o evadare. Am simtit ca asta e locul in care voi continua sa revin fara sa simt ca am epuizat placerile pe care mi le ofera. Si pana acum am reusit deja sa ajung de doua ori. Nu stiu cand ma voi intoarce, dar cand am parasit coasta ultima data am avut aceeasi senzatie pe care o am cand parasesc Dragasaniul- am certitudinea ca locul nu se va schimba prea mult pana la urmatoarea vizita. 

Jurnalul meu pentru Campania se bazeaza pe doua calatorii diferite, prima din 2007 si ultima din 2010. In 2007 am pornit din Napoli si ne-am oprit la Amalfi, iar in 2010 am inceput din Salerno, am trecut prin Amalfi si ne-am oprit in Napoli.

Napoli iti trezeste pana si cele mai adormite simturi. In intalnirea cu Napoli trebuie sa fii pregatit sa treci de la o stare de euforie, stare pe care ti-o poate da imaginea golfului strajuit de Vezuviu, la o stare de dezgust provocata de vederea mormanelor de gunoiae lasate in strada zile in sir.

Este probabil unul dintre putinele locuri in care haosul si nebunia strazii sunt totusi frumoase. Si daca poti trece peste prima impresie pe care ti-o lasa piata din fata garii centrale si ai curajul sa traversezi strada pentru a lua unul dintre autobuzele care te duc in zona centrala, atunci ai toate sansele sa descoperi un oras viu, un oras care respira  prin muzica, prin mancaruri incredibile, prin fraze cantate, de neinteles pt oricare italian din afara regiunii Campania.

Si daca vrei sa vezi mai mult decat ceea ce vede oricare dintre turistii ajunsi aici, atunci treci peste teama indusa de stirile din presa si avanta-te in Quartieri Spagnioli. Aici vei descoperi mai mult decat te-ai fi asteptat sa vezi intr-un oras-metropola de 2 milioane de locuitori. Aici oamenii par sa traiasca o viata la comun- joaca table, sah sau tenis pe stradutele inguste, mananca, beau, canta si barfesc tot in strada, isi intind rufele in strada, se iubesc in strada.

Pentru mine, Napoli este unul dintre orasele pe care de fiecare data cand il parasesc sunt sigur ca nu va trece mult pana cand il voi revedea.

Sorrento

Dintre toate locurile pe care le-am vazut, contrastul cel mai puternic intre depravarea si maretia urbana le-am simtit facand trecerea intre periferiile Napoliului si coasta sorrentina.

Este atat de evidenta trecerea, incat te socheaza; mergand cu circumvesuviana intre Napoli si Sorrento treci pe langa mici orasele asezate la poalele Vezuviului si de-a lungul golfului Napoli, orase sinsitre si murdare ce par parasite si totusi nu sunt.

Incadrate intre mare si unul dintre cei mai faimosi vulcani din lume, aveau un potential destul de bun pentru a fi ceea ce nu sunt acum- orase.

Dar odata ajuns in Sorrento, pare ca ai pasit printr-o usa fermecata intr-un taram de vis; altfel, e mult prea greu sa-ti explici cum poate sa existe un astfel de oras, atat de curat si de ingrijit si atat de frumos mirositor cand cu 10 minute in urma inca vedeai pe geamul circumvesuvianei doar peisaje urbane degradante.

Si cel mai frumos este ca surprinderea celui venit din Napoli nu se opreste aici, ci abia de-aici incepe…

Sorrento e un orasel aglomerat in timpul verii, cu stradute inguste intesate cu  comercianti de produse din piele, de magazinase cu suveniruri, de terase si restaurante sau producatori de limoncello. A fost fondat de greci si a devenit una dintre cele mai importante statiuni ale Italiei, inca de la sfarsitul secolului 19.

Plaja de-aici este cu piatra, insa apa este forte  limpede, de un azuriu  linistitor.

Coasta amalfitana este o sosea care serpuieste de-a lungul coastei tireniene, strajuita de Apenini si catarata pe undeva pe la 150m deasupra marii. Este considerata una dintre cele mai pitoresti sosele din lume, fiind inclusa de National Geographic in topul “ 10 greatest drives in the World”. Se prezinta ca o continuare a coastei sorrentine, incepand de undeva inainte de Positano si coborand usor in golful Salerno, locul in care isi incheie cei 45 km de pante si curbe sinuoase.

Positano este definitia frumosului in arhitectura- asezat in trepte, coborand dinspre munte catre mare, cu case care par asezate una deasupra celeilalte, Positano este un oras-stup; asta e definitia data asezarilor dezvoltate in felul in care arata Positano.

Orasul are si o mica plaja unde poti sta si fara sa inchiriezi un sezlong. Dupa ce intri in apa, mergi cativa pasi in larg si intoarce-te, nu inainte de a te fi pregatit pentru una dintre cele mai frumoase imagini pe care le-ai vazut, imagine pe care nu vei reusi,cu toate ca nici nu vei vrea vreodata, sa o stergi din mintea ta.

Experienta data de ratacirea pe strazile orasului este bine redata in descrierea facuta de John Steinbeck: "It is a dream place that isn't quite real when you are there and becomes beckoningly real after you have gone."

Mai departe treci prin alte mici orasele pitoresti, ca Praiano, Ravello, Furore, pt ca la captul liniei de autobuz SITA sa te trezesti debarcat intr-una din cele mai puternice republici marinare din evul mediu: Amalfi. Cu evidente influente arabe in arhitectura, Amalfi este un orasel fermecator, cu un dominant alb in culoarea caselor, cu strazi care urca pe cele trei pante ale muntelui ce strajuieste orasul. In lunile de vara, farmecul orasului este umbrit de multimea de turisti care se inghsuie pe ingusta Via del Duomo.

Daca vrei sa te rupi de multimile de turisti si sa vezi un orasel care inca mai pastreaza din farmecul local, fara agitatia si comercialismul din Amalfi si Positano, atunci incearca sa ajungi la Minori. Are aceeasi asezare si desfasurare a orasului ca si Amalfi, numai ca este mai autentic. Dintre toate oraselele de pe coasta, aici am simtit cel mai bine ce inseamna viata pe coasta amalfitana.

Salerno. Are strazi in panta, un lungomare cu palmieri si bancute, strazi de promenada,pizzerii bune, fast-food cu paste delicioase si proaspete. Orasul poate fi baza ta pentru descoperirea coastei amalfitane, aici tarifele la cazare fiind cu mult sub cele de pe coasta.

Noi nu am zabovit aici decat cateva ore, insa a fost de-ajuns pentru a manca niste paste cu carne, cumparate de la un fel de fast-food, unde mancarea este facuta in fata ta din produse naturale. Ne-am luat pachetele cu mancare si am mers pe faleza, unde am mancat pe bancute, intr-un parc cu vedere la mare. Inceputul coastei amalfe ni se prezenta in partea dreapta, promitand peisaje spectaculare;  in fata aveam un mic port turistic, iar in stanga faleza se desfasura la infinit, cu mici parculete umbrite de palmieri, atat de pretuite in dupa-amiezile sufocante de august. Intremati si cu pofta de plimbare, am pornit din nou catre centrul orasului, strabatand piete, piatete, strazi inguste, bulevarde somptuoase, totul intr-o atmosfera toropitoare de august, cu mirosuri de lamai si mare impletite cu miros de pizza proaspata, coapta-n vatra, intr-unul din orasele cele mai vestite din Italia pentru gustul nebunesc al pizzei.

Insula Capri. Dezvoltata ca statiune turistica inca din perioada Imperiului Roman, Insula Capri este o destinatie preferata de high-class-ul italian, dar si de artisti, scriitori si alte  celebritati.  Frumusetea insulei a atras multi regizori italieni si americani care  au transpus magia insulei in imagini (l'Imperatore di Capri( 1950) de Luigi Comencini, September Affair (1949) de  William Dieterle,  Avventura a Capri (1958) de Giuseppe Lipartiti, L'isola del sogno - amori e canzoni de Ernesto Remani, Leoni al sole de Vittorio Caprioli,  un episod din serialul Love Boat etc).
de vazut: ajunsi in portul Marina Grande, urmati unul din traseele  care va duc in Piazzetta Umberto, locul din care pornesc traseele catre principalele obiective ale insulei: Arco naturale, Villa Jovis, Faraglioni. Aici gasiti un centru de informare turistica de unde puteti obtine informatii si harti gratuite ale insulei, cu descrierea  traseelor. Dupa sutele de scari urcate din port, oferiti-va un mic ragaz la o terasa cu vedere panoramica a insulei si gustati din minunata granita di limone. Pt un traseu scurt de o zi, nu veti putea  face prea multe din traseele recomandate de ghiduri, dar va recomand  sa vedeti Arco naturale (formatiune calcaroasa rezultata in urma  eroziunii marii, a ploii si a vantului)  si de-acolo coborati cateva  trepte catre Matermania Grotto, o caverna naturala transformata de romani intr-ul luxos sanctuar).

 De-aici va intoarceti  la traseul principal si porniti pe poteca paralela cu coasta ce va duce catre  Faraglioni (tot o formatiune stancoasa rezultata in urma eroziunii), unde puteti face o binemeritata baie la una dintre cele doua plaje amenajate in imediata apropiere a faraglionilor (noi am ales plaja Da Luigi- intrare 15 Euro).Privelistile sunt minunate oriunde ai privi, iar linistea, curatenia si miresmele de leandru te transpun intr-o lume idilica. Vegetatia intalnita e tipic mediteraneana, cu formatini de maquis, gariga, tomillares. Daca v-ati planuit o singura zi pt Capri, este timpul sa  va intoarceti in port de unde veti lua ultimul ferryboat catre Sorrento; urmati un alt traseu de intoarcere, preferabil prin Via Tragara si de-aici catre piazzetta centrala. Veti rataci intr-un  mod placut pe strazile inguste marginite de leandrii si de vile luxoase, veti intalni probabil un postas local care conduce o mini masina, construita special pt a traversa stardutele caprese, un tanar  bagajist aflat la volanul unei masini asemanatoare cu a postasului va va acorda prioritate la un colt de strada si intr-un final veti patrunde in piazzetta situata pe un promontoriu care va aseaza la  picioare portul Marina Grande. De-aici urmati straduta catre vest si dupa cca 20 minute ajungeti din nou in port. Daca aveti mai mult decat o zi dedicata insulei, vizitati si Grotta Azzura , o pestera cu apa azurie, folosita ca baie inca din timpurile romane. Pestera se afla in  Anacapri, in jumatatea vestica a insulei si pt a ajunge aici fie luati un autobuz pana in Anacapri si apoi un altul pana in apropiere de grota, fie platiti cca 20 Euro unei barci supraaglomerate care va va duce direct la grota si include taxa de 9 Euro pt intrare.

Insula Ischia

Ischia, insula de origine vulcanica, situata la circa 45 de minute cu ferryboat-ul de Napoli, este locul cu cele mai variate resurse hidrotermale din lume. Este recunoscuta pentru resursele sale curative inca din perioada romana, ea fiind locul de relaxare cel mai apreciat de catre imparatul Traian.

Din zona portului, unde am debarcat, pana la Castello Aragonese, situat pe o peninsula ce porneste din strada centrala, noi am luat un taxi (12 euro) pentru ca vroiam sa profitam cat mai mult de orele petrecute pe insula.






Mai putin spectaculoasa decat Capri, Ischia este totusi un loc fermecator, cu multa verdeata, cu arome de ierburi si condimente, cu restaurante pescaresti si o atmosfera linistita. Daca te ascunzi pe stradutele care duc catre mare, in zonele neumblate de turisti, reusesti sa te transpui foarte usor in atmosfera aventuroasa din “Il corsaro dell'isola verde”.

Pompei. Situat la jumatatea distantei dintre Sorrento si Napoli, accesul la siteul arheologic este foarte usor cu Circumvesuviana. Pompeiul este o asezare veche de peste 2500 de ani, ingropata sub cenusa Vezuviului in anul 79 AD si redescoperita in anul 1748. Mare parte din cladirile ce formau minunata asezare romana s-au pastrat destul de bine sub stratul gros de cenusa si piroclastite, permitandu-ne sa descoperim azi o lume antica dezvoltata la un nivel impresionant (amfiteatru, zone comerciale, vile luxoase cu sistem de canalizare , bai).

Sfat: luati o sticla de apa cu voi in vizita sitului, in special daca va aflati aici in lunile de vara.

il sole del sud - PUGLIA

soare, nisip alb, mare azzurro, orecchiette, ulei de masline, case albe, arhitectura baroca, piatra leccese, maslini, trulli, Carlo Levi, liniste, inghetata, terra rossa, batrani simpatici, tocul cizmei.

Insorita si vesela Puglia inca mai pastreaza din aerul vechii Italii de dinainte de boomul economic din anii '60, imagine refelctata in atmosfera patriarhala si viata tihnita, neafectata de tumultul zgomotos al industrializarii.

Daca vrei sa surprinzi un loc mirific si sa traiesti in adevaratul stil "dolce far niente", grabeste-te sa ajungi in Puglia  acum, pentru ca perspectivele de invadare masiva cu turisti sunt foarte mari pentru anii urmatori. Lonely Planet a descoperit Puglia si vecina ei Basilicata, asa ca marea invazie e aproape. Fii acolo inaintea tuturor!


Cu un zbor low cost de Napoli, am plecat de pe Baneasa pe la 5 dupa-amiaza si am aterizat dupa 1 ora si jumatate pe Capodichino. Cu un autobuz local, in 20 de minute am fost in fata garii centrale, de unde am luat un tren catre Salerno si de-aici mai departe un autobuz pana la Taranto (acum se ajunge mult mai simplu, cu Wizzair pana la Bari).

Din Taranto, cu un taxi ce ne-a costat 50€ ne-am continuat drumul pana in Manduria. Aici, doi dintre noi au mers la un guest-house de la marginea orasului, intr-o fosta fattorie, iar ceilalti 4 ne-am cazat acasa la Antonio, prietenul nostru “pugliese”.

Ziua 1- Pentru ca mijloacele de transport in comun nu sunt tocmai cea mai buna varianta pentru a vedea aceasta regiune, am ales sa inchiriem o masina pentru 4 zile (40€/zi). In prima zi am decis sa  facem putina plaja si sa ne relaxam la casa de la mare a lui Antonio, din San Pietro in Bevagna.

San Pietro in Bevagna este o asezare dezvoltata de-a lungul coastei marii Ionice, la 16 km sud de Manduria. Pana prin anii 1930, aici existau doar cateva locuinte temporare folosite ca adapost de pescari, apoi au aparut mici adaposturi de noapte pentru agricultorii care aveau pamant de muncit in zona. In timp, adaposturile s-au dezvoltat in mici locuinte cu una sau doua camere, iar utilizarea lor a fost extinsa la casa de vacanta pe timpul verii. De prin anii 1980, familiile rezidente in Manduria care aveau pamant in zona apropiata coastei, pe fondul unei cresteri economice mari la nivelul tarii si a unui nivel de trai ridicat,  au inceput sa se orienteze catre constructia unei case de vacanta. In felul acesta, linia de coasta din dreptul Manduriei a trecut in decursul unui secol de la o asezare pescareasca temporara la oras resedinta de vacanta.

S.P. in Bevagna nu este un oras statiune, numarul hotelurilor sau al pensiunilor fiind foarte redus. Insa tocmai aceasta caracteristica il face atat de interesant, pentru ca aici ai ocazia sa traiesti cateva zile in mijlocul populatiei locale, sa le vezi obiceiurile, sa te bucuri de muzica si de mancarea traditionala si de veselia tipica zonelor insorite. Localurile in care poti sa mananci mancare proaspata si sanatoasa sunt nenumarate, doar ca trebuie sa tii cont de orele de siesta cand toti comerciantii inchid si se retrag la somn.
Eu iti recomand sa mananci la “Macelleria Fanuli” din intersectia Via dei Piacenti cu Via Fiume, chiar in centrul orasului. Aici trebuie sa stai mai intai la o coada care poate fi destul de mare seara, unde iti comanzi bucatile de carne proaspata pe care le doresti gatite si apoi le  ridici de la grataragiu. Aici am mancat una dintre cele mai bune fripturi din viata mea.

Plaja. Daca vii in august, intr-o zi de duminica, sansele sa gasesti un loc de parcare sunt minime; doar daca te trezesti devreme ai noroc sa gasesti ceva foarte aproape de plaja. Noi am mers 5 km fara sa gasim un loc nici macar in zonele virane. In final ne-am trezit la capatul plajei, intr-o zona unde intrarea in mare era pe o platforma stancoasa. In oricare alta zi insa nu vei avea probleme cu parcarea. Apa este foarte limpede, azurie, iar trecerea catre zonele adanci se face treptat;  nisipul este fin si alb. Plaja neteda se intinde pe foarte multi km si ai posibilitatea sa iti alegi fie locuri aglomerate cu muzica si terase aflate in vecinatatea plajei, fie locuri pustii unde poti fii doar tu, in care vegetatia salbatica de maquis mediteranean ajunge pana in apropierea apei.

Ziua 2 am continuat tot cu plaja si leneveala in hamacurile de la casa de vacanta a lui Antonio si un concert Rione Junno, intro-o livada de maslini (Rione Junno- Figlia, Figlia).

Ziua 3 - Gallipoli, Otranto si Lecce.                                                                                       
Pentru a ajunge la Gallipoli am ales soseaua din apropierea coastei, care nu este doar cea mai scurta varianta, dar este si cea mai spectaculoasa. La circa 20km de Porto Cesareo, unde pamantul incepe sa devina tot mai rosu, pe partea dreapta, vis a vis de un restaurant numit Fichi d’India este Torre Uluzzo, un turn de aparare din sec 16. Noi am facut aici un mic popas, in ideea de a vedea turnul si panorama asupra intregii coaste, insa in final am decis sa coboram cei 40m diferenta de nivel pana pe plaja. Si chiar a meritat. Apa este foarte curata si limpede, insa accesul in mare este destul de dificil, deoarece patul de roca de pe fundul marii se continua pana la baza falezei inalte, iar valurile se sparg cu putere de mal. Cu putin efort am reusit sa ne indepartam de mal si am ajuns in zona mai adanca, unde marea era linistita. Batai de cap ne-au dat doar aricii de mare, care mie mi-au infipt adanc acele in talpa si nu am reusit sa scap de ele decat dupa vreo 3 saptamani.                                            

Gallipoli (Orasul Frumos) a fost intemeiat de greci si a facut parte din Magna Grecia, impreuna cu toata partea sudica a Italiei din jurul golfului Taranto. In orasul vechi am gasit o atmosfera linistita, cu case albe si strazi inguste batute usor de briza de pranz, cu mirosuri imbietaore zburand de la ferestre si impletindu-se in zbor cu mirosul tare de mare. 

In port o piata de peste si fructe de mare, o plaja curbata, oameni bronzati si soare, sus in oras biserici albe, case albe, piete insorite si terase.

Am plecat din Gallipoli putin dupa pranz si am ajuns la marginea orasului Otranto dupa o ora. Inainte de a intra in oras am vazut un drum ingust care mergea catre o padurice si fiind foarte obositi, din cauza caldurii probabil, am decis sa ne odihnim putin intr-o livada de lamai, la umbra unui pom de care atarna un carton mare pe care scria: “teren otravit”… am descoperit asta doar cand am ajuns acasa si am vazut pozele. 

Dupa un somn bun si cu portbagajul plin cu lamai (neotravite, se pare), ne-am continuat calatoria catre Otranto. Otranto este un mic orasel situat intr-un golf natural la marea Adriatica, un port care timp de mai bine de o mie de ani a constituit principala poarta de acces a Italiei catre  Orient. Orasul este foarte frumos, in special zona cuprinsa intre zidurile vechii cetati, unde te poti plimba pe strazi inguste delimitate de cladiri baroce din piatra leceza.  Otranto este cunoscut si pentru cei 800 de martiri decapitati de  sabia otomana pentru refuzul lor de a trece la islamism, dar si pentru unul dintre cele mai mari mozaicuri din lume ( Cattedrale dell'Annunziata).

Urmatoarea oprire a fost Lecce, capitala peninsulei salentine, un oras plin de viata si incarcat de istorie, supranumit si “Florenta sudului”, datorita stilului baroc care domina fatadele cladirilor. Cladirile cele mai impresionante sunt il Duomo, Palazzo Vescovile, Basilica di Santa Croce (incredibil monument baroc), chiesa din San Niccolo e Cataldo, amfiteatrul roman. Dupa ce te-ai saturat de privit, rasfata-te cu una dintre cele mai bune inghetate la gelateria de pe via Salvatore Trinchese- din piazza Sant’Oronzo, stand cu spatele la amfiteatrul roman, mergi in dreapta circa 50-100m si ar trebui sa fie undeva pe partea dreapta.

Ziua 4 - Matera si Altamura

Drumul nostru catre Matera incepe de la nivelul marii si ajunge pana la 400m altitudine, partea cea mai inalta a unui mic canion numit de localnici "gravina", locul in care s-a dezvoltat inca din paleolitic o mica asezare troglodita (sassi- pesteri suprapuse, dezvoltate ca locuinte permanente). Orasul vechi a incetat sa mai fie locuit incepand cu anii’50, ca urmare a descrierii facute de Carlo Levi in cartea “Gesu’ si e’ fermato a Eboli”, unde prezinta viata mizerabila traita de locuitorii Materei afectati de malarie. Guvernul a luat atunci masuri si a construit partea noua a orasului unde i-a translocat pe cei peste 15000 de locuitori care inca traiau in locuintele care acum formeaza patrimoniul UNESCO “Sassi di Matera”.
Daca ai ocazia sa gasesti o usa deschisa, intra intr-una din locuinte si incearca sa-ti reamintesti descrierile vietii de zi cu zi  din cartea lui Levi (citeste cartea inainte de-a ajunge aici si o sa fii si mai impresionat decat mine, eu cititnd-o  dupa cea am vazut Matera). 

Orasul este impresionant si o sa-ti fie greu sa-l parasesti, dar mirosul de paine din Altamura o sa te imbie catre urmatoarea destinatie: “orasul painii”, Altamura. Ca sa intelegi ce inseamna Altamura, urmareste mai intai filmul “Focaccia Blues”, un film impresionant despre valorile traditionale din sudul Italiei si despre cum o focaccia poate invinge Mc Donalds. La intrarea in oras, mirosul de paine invinge batalia cu oricare alt miros si pune stapanire pe tine. Odata ajuns aici nu iti vei dori decat sa gasesti o brutarie cu paine proaspata care sa iti potoleasca pofta. Eu iti recomand "Forno Antico Santa Chiara", una dintre cele mai vechi brutarii din oras. In Altamura am putut sa-mi dau seama de vechile obiceiuri ale italienilor: distinctia clara intre activitatile recreative ale barbatilor si cele ale femeilor. In piete si la colt de strada, barbatii, in grupuri mai mici sau mai mari, se intalneau pentru a se destinde la o cafea sau doar pentru a privi viata de strada. Femeile, in schimb, se intalnesc doar in casa uneia dintre ele si mai rar in piete.

Ziua 5. Alberobello si Martina Franca

Pentru a ajunge la Alberobello, exista varianta simpla de a lua trenul din gara Manduria pana in Martina Franca si de-aici un alt tren pana in Alberobello. Denumirea orasului este un cuvant compus din albero (copac) si bellum (razboi), denumire datorata padurii de stejari de la marginea asezarii, stejari folositi pentru a produce arme de razboi.

Orasul este cunoscut pentru constructiile numite trulli, pe care le vei vedea inca inainte de-a ajunge in oras. Trulli sunt constructii antice din piatra, specifice doar regiunii Puglia (nu exista in alta parte nici in Italia, nici in lume). Au forma circulara, iar pietrele sunt asezate una peste alta fara sa se foloseasca liant. Initial au aparut ca spatiu de locuit pentru servitorii care lucaru pamanturile, iar apoi au capatat o larga extindere datorita faptului ca nefiind considerate constructii civile, nu se perecpea impozit pentru ele.

Astazi mai exista peste 1500 de trulli care dau orasului o imagine de poveste. 
Multe dintre constructii au fost transformate in muzee, ateliere mestesugaresti, magazine de suveniruri, vinoteci, restaurante sau pensiuni.

Martina Franca - Oras dominat de arhitectura baroca si rococo in zona cartierului vechi, Martina Franca este un loc care merita vazut. Aici nu sunt nici trulli, nu sunt nici impozante catedrale baroce, nici palate renascentiste sau piete renumite- aici sunt strazi inguste, cladiri rezidentiale, vechi de cateva sute de ani si colorate numai in alb, balcoane din fier forjat, care de altfel dau si particularitatea acestor cladiri, strazi placate cu piatra leccese, mici cafenele, gelaterii si mult soare. De la gara pana in centru ai de mers in jur de 15 minute, care in luna august pot parea un chin, dar rasplata va fi pe masura efortului.

Ziua 6 - Manduria si S.P. in Bevagna

Ziua 7 - Taranto Am ajuns in Taranto in drumul nostru catre zona coastei amalfe, intr-o vineri dimneata, pe la ora 7. Oras puternic industrializat, Taranto este un exemplu negativ al dezvoltarii economice fortate. Si aici, ca si in Pittsburgh (Pennsylvania) s-a dezvoltat puternic ramura siderurgiei, care a insemnat o poluare masiva nu doar a orasului in sine, ci si a apelor marii Ionice. Siderurgia a cazut definitiv si odata cu ea si orasul, care in 2006 a ajuns in pragul falimentului. Acum se incearca o reconversie economica, visand catre destinul fericit al Pittsburghului, care in decursul a 20 de ani a trecut de la un oras acoperit de nori negrii poluanti la un oras verde, senin, dedicat nanotehnologiei, roboticii, educatiei si sanatatii.

Astazi, Taranto este un oras muribund, care dimineata devreme miroase a combinatie de peste, mare si gunoi neridicat de zile bune.

Zona veche este imaginea unor cladiri triste care se chinuie sa infrunte nepasarea oamenilor: tencuiala cazuta, geamuri lipsa, vopsea arsa de soare si rascoapta, usi roase inchise cu lacat. Este dezolant, este trist  si totusi atat de fermecator. Taranto are un potential extraordinar ca oras turistic, dar se pare ca este ignorat total.

Dupa un mic reportaj fotografic prin decadentul Taranto, am pornit catre Salerno, Minori, Amalfi... dar asta, intr-un episod viitor :-)