il sole del sud - PUGLIA

soare, nisip alb, mare azzurro, orecchiette, ulei de masline, case albe, arhitectura baroca, piatra leccese, maslini, trulli, Carlo Levi, liniste, inghetata, terra rossa, batrani simpatici, tocul cizmei.

Insorita si vesela Puglia inca mai pastreaza din aerul vechii Italii de dinainte de boomul economic din anii '60, imagine refelctata in atmosfera patriarhala si viata tihnita, neafectata de tumultul zgomotos al industrializarii.

Daca vrei sa surprinzi un loc mirific si sa traiesti in adevaratul stil "dolce far niente", grabeste-te sa ajungi in Puglia  acum, pentru ca perspectivele de invadare masiva cu turisti sunt foarte mari pentru anii urmatori. Lonely Planet a descoperit Puglia si vecina ei Basilicata, asa ca marea invazie e aproape. Fii acolo inaintea tuturor!


Cu un zbor low cost de Napoli, am plecat de pe Baneasa pe la 5 dupa-amiaza si am aterizat dupa 1 ora si jumatate pe Capodichino. Cu un autobuz local, in 20 de minute am fost in fata garii centrale, de unde am luat un tren catre Salerno si de-aici mai departe un autobuz pana la Taranto (acum se ajunge mult mai simplu, cu Wizzair pana la Bari).

Din Taranto, cu un taxi ce ne-a costat 50€ ne-am continuat drumul pana in Manduria. Aici, doi dintre noi au mers la un guest-house de la marginea orasului, intr-o fosta fattorie, iar ceilalti 4 ne-am cazat acasa la Antonio, prietenul nostru “pugliese”.

Ziua 1- Pentru ca mijloacele de transport in comun nu sunt tocmai cea mai buna varianta pentru a vedea aceasta regiune, am ales sa inchiriem o masina pentru 4 zile (40€/zi). In prima zi am decis sa  facem putina plaja si sa ne relaxam la casa de la mare a lui Antonio, din San Pietro in Bevagna.

San Pietro in Bevagna este o asezare dezvoltata de-a lungul coastei marii Ionice, la 16 km sud de Manduria. Pana prin anii 1930, aici existau doar cateva locuinte temporare folosite ca adapost de pescari, apoi au aparut mici adaposturi de noapte pentru agricultorii care aveau pamant de muncit in zona. In timp, adaposturile s-au dezvoltat in mici locuinte cu una sau doua camere, iar utilizarea lor a fost extinsa la casa de vacanta pe timpul verii. De prin anii 1980, familiile rezidente in Manduria care aveau pamant in zona apropiata coastei, pe fondul unei cresteri economice mari la nivelul tarii si a unui nivel de trai ridicat,  au inceput sa se orienteze catre constructia unei case de vacanta. In felul acesta, linia de coasta din dreptul Manduriei a trecut in decursul unui secol de la o asezare pescareasca temporara la oras resedinta de vacanta.

S.P. in Bevagna nu este un oras statiune, numarul hotelurilor sau al pensiunilor fiind foarte redus. Insa tocmai aceasta caracteristica il face atat de interesant, pentru ca aici ai ocazia sa traiesti cateva zile in mijlocul populatiei locale, sa le vezi obiceiurile, sa te bucuri de muzica si de mancarea traditionala si de veselia tipica zonelor insorite. Localurile in care poti sa mananci mancare proaspata si sanatoasa sunt nenumarate, doar ca trebuie sa tii cont de orele de siesta cand toti comerciantii inchid si se retrag la somn.
Eu iti recomand sa mananci la “Macelleria Fanuli” din intersectia Via dei Piacenti cu Via Fiume, chiar in centrul orasului. Aici trebuie sa stai mai intai la o coada care poate fi destul de mare seara, unde iti comanzi bucatile de carne proaspata pe care le doresti gatite si apoi le  ridici de la grataragiu. Aici am mancat una dintre cele mai bune fripturi din viata mea.

Plaja. Daca vii in august, intr-o zi de duminica, sansele sa gasesti un loc de parcare sunt minime; doar daca te trezesti devreme ai noroc sa gasesti ceva foarte aproape de plaja. Noi am mers 5 km fara sa gasim un loc nici macar in zonele virane. In final ne-am trezit la capatul plajei, intr-o zona unde intrarea in mare era pe o platforma stancoasa. In oricare alta zi insa nu vei avea probleme cu parcarea. Apa este foarte limpede, azurie, iar trecerea catre zonele adanci se face treptat;  nisipul este fin si alb. Plaja neteda se intinde pe foarte multi km si ai posibilitatea sa iti alegi fie locuri aglomerate cu muzica si terase aflate in vecinatatea plajei, fie locuri pustii unde poti fii doar tu, in care vegetatia salbatica de maquis mediteranean ajunge pana in apropierea apei.

Ziua 2 am continuat tot cu plaja si leneveala in hamacurile de la casa de vacanta a lui Antonio si un concert Rione Junno, intro-o livada de maslini (Rione Junno- Figlia, Figlia).

Ziua 3 - Gallipoli, Otranto si Lecce.                                                                                       
Pentru a ajunge la Gallipoli am ales soseaua din apropierea coastei, care nu este doar cea mai scurta varianta, dar este si cea mai spectaculoasa. La circa 20km de Porto Cesareo, unde pamantul incepe sa devina tot mai rosu, pe partea dreapta, vis a vis de un restaurant numit Fichi d’India este Torre Uluzzo, un turn de aparare din sec 16. Noi am facut aici un mic popas, in ideea de a vedea turnul si panorama asupra intregii coaste, insa in final am decis sa coboram cei 40m diferenta de nivel pana pe plaja. Si chiar a meritat. Apa este foarte curata si limpede, insa accesul in mare este destul de dificil, deoarece patul de roca de pe fundul marii se continua pana la baza falezei inalte, iar valurile se sparg cu putere de mal. Cu putin efort am reusit sa ne indepartam de mal si am ajuns in zona mai adanca, unde marea era linistita. Batai de cap ne-au dat doar aricii de mare, care mie mi-au infipt adanc acele in talpa si nu am reusit sa scap de ele decat dupa vreo 3 saptamani.                                            

Gallipoli (Orasul Frumos) a fost intemeiat de greci si a facut parte din Magna Grecia, impreuna cu toata partea sudica a Italiei din jurul golfului Taranto. In orasul vechi am gasit o atmosfera linistita, cu case albe si strazi inguste batute usor de briza de pranz, cu mirosuri imbietaore zburand de la ferestre si impletindu-se in zbor cu mirosul tare de mare. 

In port o piata de peste si fructe de mare, o plaja curbata, oameni bronzati si soare, sus in oras biserici albe, case albe, piete insorite si terase.

Am plecat din Gallipoli putin dupa pranz si am ajuns la marginea orasului Otranto dupa o ora. Inainte de a intra in oras am vazut un drum ingust care mergea catre o padurice si fiind foarte obositi, din cauza caldurii probabil, am decis sa ne odihnim putin intr-o livada de lamai, la umbra unui pom de care atarna un carton mare pe care scria: “teren otravit”… am descoperit asta doar cand am ajuns acasa si am vazut pozele. 

Dupa un somn bun si cu portbagajul plin cu lamai (neotravite, se pare), ne-am continuat calatoria catre Otranto. Otranto este un mic orasel situat intr-un golf natural la marea Adriatica, un port care timp de mai bine de o mie de ani a constituit principala poarta de acces a Italiei catre  Orient. Orasul este foarte frumos, in special zona cuprinsa intre zidurile vechii cetati, unde te poti plimba pe strazi inguste delimitate de cladiri baroce din piatra leceza.  Otranto este cunoscut si pentru cei 800 de martiri decapitati de  sabia otomana pentru refuzul lor de a trece la islamism, dar si pentru unul dintre cele mai mari mozaicuri din lume ( Cattedrale dell'Annunziata).

Urmatoarea oprire a fost Lecce, capitala peninsulei salentine, un oras plin de viata si incarcat de istorie, supranumit si “Florenta sudului”, datorita stilului baroc care domina fatadele cladirilor. Cladirile cele mai impresionante sunt il Duomo, Palazzo Vescovile, Basilica di Santa Croce (incredibil monument baroc), chiesa din San Niccolo e Cataldo, amfiteatrul roman. Dupa ce te-ai saturat de privit, rasfata-te cu una dintre cele mai bune inghetate la gelateria de pe via Salvatore Trinchese- din piazza Sant’Oronzo, stand cu spatele la amfiteatrul roman, mergi in dreapta circa 50-100m si ar trebui sa fie undeva pe partea dreapta.

Ziua 4 - Matera si Altamura

Drumul nostru catre Matera incepe de la nivelul marii si ajunge pana la 400m altitudine, partea cea mai inalta a unui mic canion numit de localnici "gravina", locul in care s-a dezvoltat inca din paleolitic o mica asezare troglodita (sassi- pesteri suprapuse, dezvoltate ca locuinte permanente). Orasul vechi a incetat sa mai fie locuit incepand cu anii’50, ca urmare a descrierii facute de Carlo Levi in cartea “Gesu’ si e’ fermato a Eboli”, unde prezinta viata mizerabila traita de locuitorii Materei afectati de malarie. Guvernul a luat atunci masuri si a construit partea noua a orasului unde i-a translocat pe cei peste 15000 de locuitori care inca traiau in locuintele care acum formeaza patrimoniul UNESCO “Sassi di Matera”.
Daca ai ocazia sa gasesti o usa deschisa, intra intr-una din locuinte si incearca sa-ti reamintesti descrierile vietii de zi cu zi  din cartea lui Levi (citeste cartea inainte de-a ajunge aici si o sa fii si mai impresionat decat mine, eu cititnd-o  dupa cea am vazut Matera). 

Orasul este impresionant si o sa-ti fie greu sa-l parasesti, dar mirosul de paine din Altamura o sa te imbie catre urmatoarea destinatie: “orasul painii”, Altamura. Ca sa intelegi ce inseamna Altamura, urmareste mai intai filmul “Focaccia Blues”, un film impresionant despre valorile traditionale din sudul Italiei si despre cum o focaccia poate invinge Mc Donalds. La intrarea in oras, mirosul de paine invinge batalia cu oricare alt miros si pune stapanire pe tine. Odata ajuns aici nu iti vei dori decat sa gasesti o brutarie cu paine proaspata care sa iti potoleasca pofta. Eu iti recomand "Forno Antico Santa Chiara", una dintre cele mai vechi brutarii din oras. In Altamura am putut sa-mi dau seama de vechile obiceiuri ale italienilor: distinctia clara intre activitatile recreative ale barbatilor si cele ale femeilor. In piete si la colt de strada, barbatii, in grupuri mai mici sau mai mari, se intalneau pentru a se destinde la o cafea sau doar pentru a privi viata de strada. Femeile, in schimb, se intalnesc doar in casa uneia dintre ele si mai rar in piete.

Ziua 5. Alberobello si Martina Franca

Pentru a ajunge la Alberobello, exista varianta simpla de a lua trenul din gara Manduria pana in Martina Franca si de-aici un alt tren pana in Alberobello. Denumirea orasului este un cuvant compus din albero (copac) si bellum (razboi), denumire datorata padurii de stejari de la marginea asezarii, stejari folositi pentru a produce arme de razboi.

Orasul este cunoscut pentru constructiile numite trulli, pe care le vei vedea inca inainte de-a ajunge in oras. Trulli sunt constructii antice din piatra, specifice doar regiunii Puglia (nu exista in alta parte nici in Italia, nici in lume). Au forma circulara, iar pietrele sunt asezate una peste alta fara sa se foloseasca liant. Initial au aparut ca spatiu de locuit pentru servitorii care lucaru pamanturile, iar apoi au capatat o larga extindere datorita faptului ca nefiind considerate constructii civile, nu se perecpea impozit pentru ele.

Astazi mai exista peste 1500 de trulli care dau orasului o imagine de poveste. 
Multe dintre constructii au fost transformate in muzee, ateliere mestesugaresti, magazine de suveniruri, vinoteci, restaurante sau pensiuni.

Martina Franca - Oras dominat de arhitectura baroca si rococo in zona cartierului vechi, Martina Franca este un loc care merita vazut. Aici nu sunt nici trulli, nu sunt nici impozante catedrale baroce, nici palate renascentiste sau piete renumite- aici sunt strazi inguste, cladiri rezidentiale, vechi de cateva sute de ani si colorate numai in alb, balcoane din fier forjat, care de altfel dau si particularitatea acestor cladiri, strazi placate cu piatra leccese, mici cafenele, gelaterii si mult soare. De la gara pana in centru ai de mers in jur de 15 minute, care in luna august pot parea un chin, dar rasplata va fi pe masura efortului.

Ziua 6 - Manduria si S.P. in Bevagna

Ziua 7 - Taranto Am ajuns in Taranto in drumul nostru catre zona coastei amalfe, intr-o vineri dimneata, pe la ora 7. Oras puternic industrializat, Taranto este un exemplu negativ al dezvoltarii economice fortate. Si aici, ca si in Pittsburgh (Pennsylvania) s-a dezvoltat puternic ramura siderurgiei, care a insemnat o poluare masiva nu doar a orasului in sine, ci si a apelor marii Ionice. Siderurgia a cazut definitiv si odata cu ea si orasul, care in 2006 a ajuns in pragul falimentului. Acum se incearca o reconversie economica, visand catre destinul fericit al Pittsburghului, care in decursul a 20 de ani a trecut de la un oras acoperit de nori negrii poluanti la un oras verde, senin, dedicat nanotehnologiei, roboticii, educatiei si sanatatii.

Astazi, Taranto este un oras muribund, care dimineata devreme miroase a combinatie de peste, mare si gunoi neridicat de zile bune.

Zona veche este imaginea unor cladiri triste care se chinuie sa infrunte nepasarea oamenilor: tencuiala cazuta, geamuri lipsa, vopsea arsa de soare si rascoapta, usi roase inchise cu lacat. Este dezolant, este trist  si totusi atat de fermecator. Taranto are un potential extraordinar ca oras turistic, dar se pare ca este ignorat total.

Dupa un mic reportaj fotografic prin decadentul Taranto, am pornit catre Salerno, Minori, Amalfi... dar asta, intr-un episod viitor :-)